Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” este situat in municipiul Zalău, judeţul Sălaj. Municipiul Zalău, situat pe valea cu acelaşi nume, în apropiere de extremitatea nordică a munţilor Meseş, reprezintă cu aproximație centrul geografic al Sălajului, ceea ce îi conferă rolul de centru polarizator al întregului judeţ, în special pentru partea central – sudică. Influenţa se resimte, mai ales, în domeniul social – politic. În municipiu sunt cele mai importante instituţii de cultură, învăţământ, sănătate ş.a. Profilele din domeniul vocaţional (teologic, de artă, sportiv, pedagogic) existente în municipiul Zalău selectează tineri din întregul judeţ..
Liceul Ortodox „Sf. Nicolae” a fost înfiinţat în contextul revigorării învăţământului teologic în perioada de libertate religioasă şi democraţie de după decembrie 1989, mai întâi, ca o clasă cu profil teologic, la filiera vocaţională din cadrul Şcolii Normale “Gheorghe Şincai” Zalău, în anul şcolar 1994 – 1995. .
După patru ani, când existau deja 5 clase de elevi, câte una pentru fiecare an de studiu (IX – XIII), respectiv la 1 septembrie 1998, şcoala devine instituţie de sine stătătoare, funcţionând în clădirea ce a funcţionat până atunci ca internat al Colegiului Naţional “Silvania”, pe atunci ființând sub numele de Liceu Teoretic Zalău .
Şcoala are dublă subordonare, funcţionând sub coordonarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj şi a Episcopiei Sălajului, reprezentanta în teritoriu a Patriarhiei Ortodxe Române .
Patronii spirituali ai şcolii sunt Sfinţii Trei Ierarhi – Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz şi Ioan Gură de Aur – cu zi de prăznuire la 30 ianuarie a fiecărui an, care sunt, de altfel, patronii învăţământului teologic din întreaga lume ortodoxă și Sfântul Ierarh Nicolae, cu zi de prăznuire în 6 decembrie, ziua unității noastre de învățământ.
Şcoala funcţionează cu 5 clase în fiecare an şcolar, câte o clasă pe fiecare an de studiu, durata studiilor liceale fiind de 5 ani, dar începând cu promoţia 2004 – 2005 durata studiilor s-a redus la 4 ani. Elevii noştri sunt şcolarizaţi la filiera vocaţională, profilul teologic, specializarea teologie ortodoxă, pregătiţi fiind să devină preoţi cu studii medii, cântăreţi bisericeşti şi profesori de religie la ciclul primar şi să acceadă în învăţământul superior teologic sau la alte specializări de factură umanistă.
De asemenea, în contextul lărgirii ofertei educaționale a școlii, în prezent în unitatea noastră de învățământ funcționează ciclul primal (clasele 0-4) și ciclul gimnazial (clasele 5-8)
Liceul dispune de o bază materială bună, corespunzătoare pentru desfăşurarea unui proces instructiv–educativ eficient.
Corpul profesoral este format din cadre didactice în majoritate tinere, dar cu o bună pregătire profesională, pedagogi prin vocaţie, oameni harnici şi foarte devotaţi şcolii .
Nivelul de atingere a standardelor educaţionale de către elevi este ridicat, iar la examenul de bacalaureat promovabilitatea a fost de ridicată, încă din sesiunea iunie – iulie, în fiecare an şcolar..
La concursurile pe obiecte de învăţământ şi la olimpiadele şcolare, liceul nostru a obţinut rezultate bune la disciplinele teologice, dar şi la alte discipline din ariile curriculare “Limbă şi comunicare” şi “Om şi societate”, respectiv limba română, limba latină, limba greacă şi istorie.
La sfârşitul anilor de studii, elevii noştri susţin şi un examen de certificare a competenţelor profesionale, prin care îşi demonstrează competenţele necesare activităţii pastoral – misionare, certificatul obţinut în urma acestui examen dându-le posibilitatea încadrării în activitatea lor, ca personal de cult secundar
În majoritate covârşitoare, absolvenţii noştri au promovat, în fiecare an, examenul de admitere în învăţământul superior teologic, dar şi în alte domenii precum: drept, filosofie, filologie, poliţie. Procentul de promovabilitate în învăţământul superior variază în limite cuprinse între 90-100%.
Viabilitatea acestei instituții de învățământ se verifică şi prin faptul că, de pe băncile școlii au absolvit, până în prezent, 19 generații de teologi, numărând aproximativ 440 de absolvenți, dintre care, peste 70 au ajuns preoți. Din totalul preoților care activează în Episcopia Sălajului, 30% au trecut prin școala noastră, iar dintre preoții sub 35 de ani, peste 90% sunt foști elevi ai școlii..
Elevii Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” sunt şcolarizaţi exclusiv la forma de învăţământ de zi.